Nu am fi români adevărați dacă nu ar exista pe mesele noastre o ciulama zdravănă de ciuperci, indiferent de soiul lor. Face parte din ADN-ul nostru, așa cum face parte și mămăliga. Vă povesteam într-un articol mai vechi că am inclusiv origini moldovenești, așa că am crescut într-o casă în care oala cu mămăligă apărea ca cel de-al cincilea ochi al aragazului. Acea oală de tuci veche îmi trezește amintiri culinare dintre cele mai prețioase, în care bunica apare mereu în imagine, aplecată peste această oală în care fierbea încet amestecul tradițional de apă, făină de mălai și sare, învârtind cu grija și respectul cuvenite. Ea, bunica mea, cu o mână de aur în bucătărie, a fost, probabil, cel mai mare gurmand al familiei noastre și, analizându-mă pe mine, îmi dau seamă că, oricât mi-aș dori, nu am cum să nu-i dau credit geneticii. Păcat că a plecat prea devreme…înainte de a se putea mândri cu talentul transmis tinerei generații. Nu aș vrea să mă înțelegeți greșit: mama mea are o altă pereche de mâini de aur, din nimic scoate orice, iar ei îi datorez deschiderea mea către varietatea de condimente. Dacă în vremea copilăriei mele, în orașele mici de provincie, se obișnuia utilizarea unui număr relativ restrâns de condimente, la noi erau dulapuri pline cu pungi, plicuri și punguțe cu te miri ce condimente și mirodenii a căror esență nu o înțelegeam pe atunci. Tot acest peisaj gastronomic familial se traduce prin ceea ce sunt eu astăzi: o sumă a tradițiilor românești și a Drumului Mătăsii.
Am luat-o puțin prin pădurea amintirilor și cuvintelor și, în loc să culeg hribi, am sădit gânduri. Ciulamaua de hribi a fost un preparat de bază în repertoriul bunicii mele, pe care mi l-am însușit și eu. Este extrem de ușor de făcut, nu prezintă nicio dificultate (decât poate aceea de a găsi hribi) și, servit alături de o mămăligă aburindă, reprezintă un preparat care poate face concurență până și fițosului foie gras (să nu vadă vreun mare chef ce scriu că mă aleg cu ”urări de bine”, dar nici că-mi pasă! 🙂 ) Vă povesteam într-un alt articol despre uleiul de floarea soarelui infuzat cu hribi de la Șomcuta Mare și revin acum cu mențiunea că a întregit, în mod idilic, ciulamaua mea. Am rămas cu preparatul în zona mioritică și doar mămăliga a suferit mici îmbunătățiri, căci nu eram eu – eu, dacă nu realizăm ceva fusion. N-am ce să fac, chiar perfectă nu pot să fiu și, ah! ce bine este! :)).
Bun, vă invit să vedeți cum prepara bunica mea ciulamaua transmisă din generație în generație până la mine…mai departe nu știu, dar o fac acum, în mod public, în lipsa, de moment, a vreunui moștenitor al imaginației mele.
Ingrediente (4 porții):
- 1 kg hribi sau 500 gr hribi + 500 gr ciuperci champignon
- 1 ceapă medie
- 5-6 căței de usturoi
- 150 ml vin alb
- 2 lg ulei de floarea soarelui infuzat cu hribi
- 300 ml smântână grasă
- 1 lgț amidon de porumb
- 1 legătură de pătrunjel
- Sare și piper după gust
- 1 lgț rasă de boia dulce
- apă q.s.
Metodă de preparare:
- Ciupercile se curăță și se spală bine. Se taie în bucăți potrivite.
- Ceapa tocată mărunt și usturoiul tăiat felii mai groase se călesc în uleiul încins.
- Se adaugă ciupercile și se sotează timp de 10 minute, amestecând des.
- Se toarnă vinul și se continuă gătirea.
- Pe parcurs, se adaugă câte puțină apă călduță până sunt fierte ciupercile. Eu nu obișnuiesc să fierb înainte hribii, mi se pare o pierdere inutilă a aromei lor, așa că prefer să am un preparat cu un timp mai lung de gătire decât un gust diminuat al produsului finit.
- La final, se adaugă smântâna amestecată cu amidonul și se mai dau câteva clocote bune.
- După ce se stinge focul, se adaugă pătrunjelul tocat mărunt. Este o nebunie! Vă garantez!
- Se servește cu o mămăliguță bună. Eu am făcut o mămăligă tare, pe care am turnat-o într-o tavă, iar apoi am decupat-o cu o formă rotundă și am prăjit-o pe grătar până s-a rumenit frumos.
Poftă bună!
Cu drag și dor de copilărie,
MousseAdina
La Gourmandise MousseAdina 