De Dragobete sărbătorim românește!

16681950_1811605492198320_7413151879959352405_n

Tort cu blat ”Devil” umed și savuros, mousse de ciocolată neagră, mousse de căpsuni, red mirror glaze și o dedicație de dragoste. De Dragobete să ne amintim de dragoste și să o trăim. Mai ales iubirea pentru strămoși, o iubire nostalgică și un omagiu celor care au ne-au zămislit plaiul mioritic. Să le facem cinste, să nu fi luptat în zadar. Cu gândul la ei și cu gândul la prezent și la iubirea ce ne înconjoară, propun un tort de excepție pentru o asemenea ocazie unică în an…sărbătoarea de Dragobete. Iubirea, în schimb, nu este unică în an. Ea trebuie trăită și omagiată aici și acum. Nu mai târziu, nu mâine. Ea nu așteaptă, te vrea acum, dăruiește-te!

“Ce bine că eşti

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrîşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se, amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuita luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.”

(Nichita Stănescu)

Omnia vincit amor, et nos cedamus amori!

Cu drag,

MousseAdina