Ispite dulci de toate felurile

Tartă cu lămâie, lemon curd și ganache de ciocolată albă

”When destiny gives you lemons, bake a lemon tart, make a lemon curd, be happy and enjoy your life” (La Gourmandise MousseAdina)

“Plants are more courageous than almost all human beings: an orange tree would rather die than produce lemons, whereas instead of dying the average person would rather be someone they are not.” (Mokokoma Mokhonoana)

Dragii mei, am dat startul șirului de deserturi care vor face parte dintr-un proiect ambițios, despre care vă voi povesti puțin mai târziu, într-un alt articol.

Tarta cu lămâie, așa-numitul ”tart au citron”, originar din Franța, este un clasic al cofetăriei și răspândit cam pretutindeni în lume. Personal, am încercat această tartă prin toate locurile vizitate, acolo unde am găsit-o în meniurile restaurantelor și am realizat că, în ciuda gradului relativ redus de realizare, nu m-a impresionat în prea multe locuri (cred că sunt prea mofturoasă și am așteptări prea mari mereu – de aici și suita de dezamăgiri, hehe). Singura explicație pe care o găsesc este că nu a avut cel mai important ingredient: pasiunea. Eu am pus pasiune din abundență în tarta mea și se pare că a ieșit extraordinară. Am hotărât ca aluatul de crustă să fie un pâte sucrée (pe care îl ador). Contribuția mea la acest desert este prezentarea sa finală și realizarea întregului peisaj, precum și combinarea ingredientelor și elementelor care îl definesc. Astfel, avem în felul următor: crusta, crema de lămâie aromatizată cu limoncello, buline din lemon curd și ganache de ciocolată albă. Expediția culinară pe Coasta Amalfitană m-a inspirat în crearea multor preparate, așa că Franța și Italia se întâlnesc fără doar și poate în cel mai plăcut mod la degustarea unei felii. Pentru decorarea tartei am folosit flori comestibile și afine de cultură. A avut un real succes și a câștigat un bilet într-o călătorie cu multă concurență ;).

Vă invit să vedeți cum se pregătește:)

TC7.jpg

Ingrediente tartă cu lămâie (formă de tartă de 24 cm, rezultă 6-8 porții):

Crusta de tartă:

  • 230 gr făină pentru patiserie (foarte important!)
  • 115 gr unt (la temperatura camerei)
  • 60 gr zahăr pudră vanilat
  • 1 gălbenuș ( la temperatura camerei)
  • 20 gr făină de migdale
  • 1/2 lgț coajă uscată de lămâie
  • 1 praf de sare

Crema de lămâie:

  • 5 ouă întregi (mari) – la temperatura camerei
  • 150 ml smântână lichidă pentru frișcă
  • 120 gr zahăr tos + 20 gr zahăr vanilat
  • sucul de la 2 lămâi
  • 30 ml limoncello
  • 1/4 lgț esență de lămâie

Mod de preparare:

Aluatul pentru tartă

  1. Începem prin a pregăti aluatul pentru tartă. Se mixează untul moale cu zahărul până devine cremos.
  2. Se adaugă gălbenușul și se mixează, apoi se adaugă făina de migdale, făina de patiserie și se mixează scurt. Se așază aluatul pe blatul de lucru și se lucrează puțin până devine omogen. Se acoperă cu o folie alimentară și se dă la rece pentru o oră.
  3. După acest timp, se scoate din frigider, se întinde o foaie subțire care se așază în forma de copt și se pregătește pentru a fi copt după metoda blind baking (detalii la rețeta Quiche Lorraine )
  4. Se coace aluatul timp de 20 de minute la 180C, apoi se îndepărtează hârtia de copt cu boabele de fasole și se mai coace 10 minute. Se scoate și se dă la o parte.
  5. Se scade temperatura cuptorului la 160C.

Crema de lămâie:

Se realizează prin mixarea tuturor ingredientelor. Apoi se toarnă peste crustă și se lasă la copt pentru 30 de minute. După acest timp, se scoate din cuptor, se lasă la răcit la temperatura camerei, iar apoi se dă la frigider pentru minim 3 ore. Se decorează după preferințe. Eu am folosit lemon curd și ganache de ciocolată albă (rețetele acestora sunt mai jos).

TC5.jpgLemon curd:

  • 3 gălbenușuri mari
  • 40 ml zeamă de lămâie
  • 100 gr zahăr tos + 2 pliculețe de zahăr vanilat
  • 60 gr unt
  • 1 1/2 lg rase de amidon de porumb
  • 1/4 lgț esență de lămâie
  • esență de vanilie după gust (nu exagerați, vedeta este lămâia, nu vanilia)

Metodă de preparare (se pregătește în avans):

Se pun toate ingredientele într-un bol rezistent, iar apoi se fierb la bain-marie cca 20 de minute, amestecând periodic. Crema rezultată trebuie să fie densă și lucioasă. Se lasă la răcit peste noapte, va atinge consistența necesară pentru a putea fi utilizată în scopul ornării.

Ganache de ciocolată albă:

  • 200 gr ciocolată albă de foarte bună calitate (eu folosesc Callebaut)
  • 100 ml smântână lichidă pentru friscă (NU vegetală!)
  • 50 gr unt (la temperatura camerei)

Metodă de preparare (se pregătește în avans):

Se încălzește smântână lichidă pentru friscă până la punctul de fierbere. Apoi se toarnă peste ciocolata ruptă în bucăți, se lasă la odihnit 5 minute, după care se amestecă energic. După ce a atins temperatura camerei, se dă la rece pentru minim 3-4 ore sau peste noapte. Înainte de utilizare, se mixează bine și se încorporează untul la temperatura camerei.

Tartă cu lămâie, lemon curd și ganache de ciocolată albă
Tartă cu lămâie, lemon curd și ganache de ciocolată albă

Vă recomand să serviți tarta alături de un păhărel de limoncello și să vă imaginați o plimbare în livezile cu lămâi din Amalfi. Cert este că nimeni nu ne poate lua visele :). Ce băiat ”dăștept” era Freud când afirma că “Omului îi trebuie un vis ca să suporte realitatea”…. nah bine, nu doar atunci. Era el deștept oricum și a adus o valoare omenirii așa cum astăzi prea puțini o fac….(a ieșit Eul meu de filozof undercover la suprafață).

Cu drag,

MousseAdina – zisă și La Gourmandise 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s