Dragii mei, cu rețeta de astăzi inițiez seria preparatelor ”bombe de sănătate”, ca parte a proiectului meu de integrare a unui aport ridicat de superalimente în alimentația noastră. Nici nu-mi mai amintesc de câți ani mă pasionează alimentația sănătoasă și echilibrată, cred că s-au adunat vreo 13 între timp, perioadă în care am acumulat niște cunoștințe în acest domeniu, am testat pe pielea mea o vastă gamă de ingrediente, suplimente etc., astfel încât să mă simt capabilă să povestesc și altora despre ele. Am trecut prin diete nebune, diete fulger, diete fără logică, am regretat apoi, căci toate acestea au avut repercusiuni, așa cum este de așteptat. Probabil că cea mai nasoală a fost încetinirea metabolismului. Deși starea de regret mă însoțea obsesiv, prostia a continuat și am luat-o de la capăt….gurmandă fiind, am recidivat mereu și mereu…aceeași situație, aceleași remușcări. Știu că exagerez și că nu am fost literalmente grasă niciodată (noi, femeile, mai exagerăm ;), dar asta doar fiindcă am compensat mereu perioade nebune cu perioade de acalmie, lucru pe care nu vi-l recomand deloc. Soluția ideală este aurea mediocritas, drumul de mijloc, echilibrul, nu goana disperată prin păduri fără luminiș. De vreo 2 ani încoace, am hotărât să părăsesc acest carusel ucigător de nervi și răbdare și am decis să-mi ascult cu atenție organismul și să îi ofer exact alimentele pe care el le agreează și care îi fac bine. Am început să integrez treptat și alimente de care fugeam în trecut și mi-am cultivat din ce în ce mai mult gusturile. Îmi merge bine acum și mă bucur că, odată cu vârsta, a venit și înțelepciunea mult așteptată :). În tot acest joc, superalimentele au un rol important, acesta fiind și motivul pentru care am ales să împărtășesc cu voi pasaje din experiențele mele și să vă prezint produsele pe care le-am descoperit și pe care le folosesc cu drag și încredere.
Preparatul de astăzi este o salată mixtă cu rawmazan (= parmezan vegan) și dressing de avocado, CHLORELLA fiind vedeta ce ne însoțește în escapada sănătoasă din acest weekend. Și nu orice chlorella, ci Sun Chlorella “A”. Înainte să trecem la rețeta propriu-zisă și, deorece intenționez să vă prezint și alte rețete cu acest superaliment, consider că este util să vă ofer și o scurtă descriere a ei.
Sun Chlorella “A” conține nutrienții care se regăsesc în legumele verzi și galbene cum ar fi: aminoacizi esențiali, proteine, minerale, vitamine, clorofilă și caroten, benefice sănătății noastre. Mai mult, conține 60% proteine, ceea ce nu se găsește în aproape niciun alt aliment. Sun Chlorella “A” conține un nivel ridicat al factorului de creștere (C.G.F. ), datorită modului de cultivare utilizat de Sun Chlorella Corp. Tehnologia unică și brevetată Sun Chlorella sparge până la 95% din pereții celulari ai chlorellei, astfel Sun Chlorella “A” putând fi ușor digerată și absorbită. Fără pereți celulari sparți, luăm inutil chlorella, corpul neputând-o asimila.
Chlorella este o algă verde de apă proaspată unică, uni-celulară uscată sub formă de pulbere, ușor de absorbit în corp. Este un tip special de hrană complet integrală verde care furnizează multe vitamine, minerale și enzime esențiale pentru sănătatea corpului și, de asemenea, gama completă de aminoacizi ceruți de construcția proteică în cadrul organismului. Chlorella conține un nutrient special și unic în natură, numit factor de Creștere Chlorella (CGF), acesta constând în aminoacizi și acizi nucleici care ajută la reconstruirea sănătății celulelor aflate în profunzimea corpului la nivel de ADN.
Are cel mai înalt conținut de clorofilă în comparatie cu orice plantă de pe planeta și ajută la detoxifierea, curațirea și protecția corpului în timp ce imbunătățește nivelurile de energie, funcțiile legate de somn și digestie. Efectele benefice se fac remarcate, nu în ultimul rând, la nivel capilar și estetic, păr și piele. Chlorella este bogată, totodată, în vitamina D despre a cărei importanță știm cu toții. Pentru detalii suplimentare puteți accesa pagina http://www.produsesanatoase.ro/56-sun-chlorella.html
Bun, destule explicații, să trecem la treabă, zic! Această rețetă este extraordinară pentru zilele de post, pentru zilele de detoxifiere și, mai ales, pentru vegani, raw-vegani sau vegetarieni. Chiar dacă eu am folosit și ouă de prepeliță în salată, voi le puteți omite obținând, asftel, un super preparat raw-vegan. Nu vă grăbiți să judecați în avans, încercați măcar o dată această rețetă și vă asigur că veți fi încântați!
Pentru salată ca aperitiv (4 persoane):
- 1 pungă mix de salate – după preferințe
- 1 mână de valeriană (opțional)
- 2 roșii mari sau câteva roșii cherry (tăiate felii)
- 8 ouă de prepeliță fierte (tăiate în două)
- câteva ”buchețele” de brocoli
- 1 morcov ras julienne (cu ustensila de curățat coaja)
- germeni – după preferințe (am folosit un mix bio de 3 germeni diferiți) – se pot omite
Pentru ”brânza” rawmazan:
Această ”brânză” imită de facto parmezanul (lactat) și se pregătește extrem de ușor.
Cu ajutorul robotului de bucătărie sau al mixerului cu lama S, se pulsează scurt 60 gr de muguri de pin cu 20 gr drojdie inactivă (se găsește la magazinele naturiste tip Plafar etc.), 1/2 lgț Sun Chlorella ”A” pulbere și puțină sare. Nu pulsați prea mult, deorece va ieși pudră, iar noi dorim o textură ce imită brânza fărâmițată.
Pentru dressingul cu chlorella (500 ml):
- Sun Chlorella ”A” pulbere – 1.5 gr, respectiv 1/2 lgț
- 1 fir de ceapă verde
- miezul unui avocado bine copt
- 1 tijă de apio
- 60 gr morcov
- 60 gr castravete
- 120 gr măr verde
- 100 ml ulei de măsline extravirgin (Ionis)
- 120 ml oțet de mere cu miere
- 50 ml apă
- sucul de la 1 lime sau de la 1/2 lămâie
- 1 lgț sos de soia
- sare și piper după gust
Legumele și mărul se taie în bucăți mici și se pasează la blender (la viteză mare) împreună cu restul ingredientelor. Va rezulta un dressing excelent!
Servire:
Se pregătesc 4 farfurii ușor adânci în care se distribuie în mod egal ingredientele pentru salată, se presară cu rawmazan și cu dressing. Este gata de servit! Poftă bună!
Să fiți sănătoși!
Cu drag,
MousseAdina