Acest desert este inspirat din călătoriile mele prin lume și testele restaurantelor fără de care nu părăsesc nicio locație pe care o vizitez. În Israel nu am fost tocmai în vacanță, am stat ceva mai mult acolo, așa că am avut ocazia să umblu în lung și-n lat și să descopăr câteva dintre restaurantele bune, cel puțin ale Tel Aviv-ului. Unul dintre acestea este, cu siguranță, ”Salva Vida”, un restaurant celebru, situat în proximitatea falezei, unde Chef Yuval creează niște preparate excepționale. Cu un meniu extrem de modest în poziții, dar cu o mâncare nemaipomenită, Salva Vida cucerește de la simplul turist la ”marii oameni ai țării”.
Revenind la desertul nostru, acolo am încercat prima dată o prăjitură cu banane, aka Banana Bread adevărată, care să mă cucerească din prima, deși am acceptat desertul strict la insistențele ospătarului, având în vedere că ora târzie a cinei nu includea și o astfel de bombă calorică. În fine, cert este că am rămas cu una dintre cele mai plăcute amintiri în materie de plated desserts pe care am vrut neapărat să o reproduc. Cred că mi-a ieșit în proporție de 90%, cei 10% îi revin secretului chefului, neîmpărtășit, de altfel.
Eu vă voi da rețeta pentru o tavă de banana cake de 23×33 cm. Iese suficientă prăjitură care poate fi tăiată în cuburi, romburi sau decupată cu un inel de inox pentru realizarea desertului pe care vi-l prezint în cele ce urmează. Este un desert destul de laborios care se realizează în câteva etape. Vă sugerez să citiți rețeta cap-coadă înainte de a purcede la drum.
Ingrediente:
Prăjitură cu banane:
- 500 gr banane (cântărite decojite)
- 500 gr zahăr brun
- 500 gr făină albă de patiserie
- 200 ml lapte bătut (la temperatura camerei)
- 250 ml ulei de rapiță Esterman
- 10 gr praf de copt
- 125 gr ouă întregi (la temperatura camerei)
- 1 praf de sare
- 1 lgț amestec de condiment pentru turtă dulce
- 1 lgț pastă de vanilie
- 6 baby banane pentru topping
Mod de preparare:
- Cuptorul se preîncălzește la 175°C. Se tapetează o formă de copt dreptunghiulară cu hârtie de copt.
- Se amestecă, la mixer (cu paleta atașată), bananele cu zahărul. Se schimbă paleta cu telul și se adaugă ouăle, se bat.
- Se adaugă laptele bătut, se amestecă scurt, la viteză mai mică. Făina și praful de copt se cern și se încorporează și ele.
- La final se adaugă și uleiul și se mai mixează scurt. Se toarnă în forma pregătită, se decorează cu baby bananele tăiate în două pe lung, apăsate în aluat și se coace până când trece testul scobitorii (cca 50 de minute).
- Se lasă la răcit în tavă. Se porționează după preferințe și se pudrează cu zahăr pudră, dacă doriți.
Pentru realizarea desertului propus, vom mai avea nevoie și de crema de mascarpone și bananele caramelizate. Cantitatea de ingrediente de mai jos este suficientă pentru două porții.
Crema de mascarpone și Baileys:
- 100 gr de mascarpone (rece)
- 100 ml frișcă lichidă (rece)
- 30 ml Baileys
- zahăr pudră după gust (eu am pus o lingură plină)
Mod de preparare: Toate ingredientele se pun în bolul mixerului și se bat până la obținerea unei consistențe lejere. Se păstrează la rece, acoperită cu folie alimentară, până la utilizare.
Topping de banane caramelizate:
- 125 gr zahăr fin
- 65 gr frișcă lichidă (încălzită)
- 35 gr unt gras 82% grăsime
- 1 priză de sare (eu folosesc fulgi de sare Maldon)
- 1 banană mare
Mod de preparare: Se caramelizează zahărul și, când devine brun-auriu (mi nu îmi place caramelul amar), se adaugă frișca fierbinte și se amestecă energic și cu grijă. Atenție, să nu vă ardeți, se creează abur! Se adaugă și untul și se mai ține pe foc 2 minute. La final, se pune și sarea. Se adaugă banana tăiată rondele și se acoperă cu caramel, amestecând cu grijă pentru a nu-i distruge textura.
Pentru realizarea French Toast-ului din banana bread se decupează cu un cerc de inox de 7 cm (diametru) două porții de prăjitură care se trec printr-un amestec de ou bătut cu frișcă lichidă (1 ou mic și 15 ml frișcă lichidă) și care se prăjește în ulei, pe toate părțile. Se scoate cu o spumieră și se așază pe o farfurie tapetată cu șervet absorbant pentru eliminarea excesului de ulei.
Asamblarea desertului: pe un platou de ardezie sau o farfurie neagră se pudrează zahăr pudră, se pune jumătate din crema de mascarpone, se așază 1 bucată de prăjitură, iar deasupra ei se pune jumătate din cantitatea de banane caramelizate. Se decorează după gust; eu am optat pentru physalis, kumquat și coacăze roșii.
Cu drag,
La Gourmandise MousseAdina