Zilele trecute m-a apucat o poftă absolut nebună de o supă cremă. Din orice. Legume nu prea aveam prin casă, chef să merg să cumpăr zero, așa că am studiat situația din frigider, cămară și congelator și am găsit următoarele: în frigider o cutie cu champignon brune, în congelator o pungă cu bureți de la socrii mei care au mare grijă de noi și ne aprovizionează cu bureți buni din Moldova și, în cămară, o pungă cu hribi uscați de la prietenii noștri Răzvan și Petruța care ne-au vizitat anul trecut și ne-au adus în dar ceva bun. De la https://www.uleisomcuta.ro/ aveam ulei cu hribi, așa că am decis să-mi satisfac pofta cu o supă cremă de ciuperci. Nu vă pot spune cât de bună a ieșit și cum m-am lins eu pe bot, urâtă expresie, dar plastică și aia e!
Dacă aveți și voi diverse ingrediente pitite prin diferite locuri din casă, scoateți-le la vedere și creați minuni culinare simple și deliciose. Trebuie să vă mărturisesc că aspectul supei creme de ciuperci nu este cel mai plăcut din cauza culorii, dar ce să facem?! Ne conformăm naturii! 🙂
Ingrediente:
- 500 gr champignon brune
- 300 gr bureți (fierți)
- 2 mâini de hribi uscați (rehidratați în apă fierbinte și storși)
- 3 cartofi medii albi
- 1 ceapă mare
- 4 căței de usturoi
- 50 ml ulei presat la rece (cu hribi) Șomcuta Mare
- 20 gr unt gras
- 1,7 l apă
- 200 gr smântână (pentru o variantă mai light am folosit cu doar 12% grăsime)
- Sare și piper după gust
Mod de preparare:
- Ceapa și usturoiul se toacă și se călesc în ulei și unt. Între timp, se curăță bine ciupercile champignon și se taie în felii. Bureții mei erau deja fierți așa că nu le-am mai făcut nimic. Cartofii se curăță și se taie cuburi.
- Peste amestecul din oală se pun toate tipurile de ciuperci și cartofii și se călesc câteva minute împreună.
- Se adaugă apa, sare și piper și se lasă la fiert până sunt toate fierte.
- Se toarnă amestecul în Thermomix și se amestecă la viteza 9 cca 2 minute. Dacă nu aveți Thermomix, folosiți alt blender puternic sau mixerul vertical.
- Se adaugă smântâna, se potrivește de sare și piper și se mai blendează 1 minut.
- Se toarnă înapoi în oală și se mai dă un clocot. Se servește cu crutoane de pâine cu usturoi. Yummy!
- La decor am folosit 2 linguri de chefir de capră, puțin ulei infuzat cu hribi și pătrunjel.

Cu drag,
La GourmandiseMousseAdina