Pește și fructe de mare

Curry de pește, fructe de mare și sparanghel în stil thailandez

A fost odată ca niciodată povestea unui file de novac ce își aștepta rândul printre nenumăratele idei ce-mi străbăteau imaginația mai repede și mai des decât o fac ochii la păcănele. Pește la cuptor în crustă de fistic, pește la cuptor în zeamă de lămâie, mai simplu: pește la grătar și saramură și încă vreo câteva idei mi-au zguduit poftele până când mi-a venit geniala idee, zic eu, de a face un curry de pește. Aveam în casă tot ce-mi trebuia așa că am trecut la treabă și tare bine am făcut. Ce să vă spun?! Puteam să mă laud că am pus file de halibut/ cod/ doradă sau alt pește alb ca neaua și fin, dar eu vă spun sincer că am folosit file de novac și l-am scos din anonimat în acest fel. Voi puteți folosi absolut ce file de pește alb doriți, însă vă asigur că și cu un pește mai ”budget- friendly” merge bine treaba. Gustul va fi dat, în cele din urmă, de fructele de mare și laptele de cocos. Restul sunt amănunte. Un rol esențial îl joacă, însă, și uleiul de cocos în care se călesc ingredientele, precum și lemongrass-ul, mă refer aici la nota aceea mișto, thailandeză.

Vă garantez că merită să încercați acest minunat preparat! Veți deveni dependenți cu acte-n regulă.

03.JPGIngrediente (4 porții):

  • 500 gr file de novac/ alt pește alb
  • 250 gr cocktail de fructe de mare (am folosit de la Edenia)
  • 10 tije de sparanghel verde spălat, cu codițele îndepărtate
  • 1 ceapă albă medie tocată mărunt
  • 5 căței de usturoi zdrobiți cu cuțitul
  • 30 ml ulei de cocos virgin bio MARINA
  • 20 gr unt gras (82% grăsime)
  • 10 gr pastă Tom Yum (Thai) – o găsiți în magazinele cu specific asiatic
  • 1/2 lgț ghimbir proaspăt ras/1 lgț ghimbir pudră (2,5 gr)
  • 1 lgț/ 2,5 gr pudră de curry (Fuchs)
  • 1 lgț/ 1,5 gr curcuma
  • Chili după gust
  • 2 tije de lemongrass curățate și zdrobite cu un cuțit/ 1 lgț/ 2,5 gr pudră de lemongrass
  • Sare și piper după gust
  • 1 cutie lapte de cocos
  • 120 ml apă caldă
  • 1 legătură de coriandru/ pătrunjel – tocat mărunt

Mod de preparare:

  1. Se încinge uleiul de cocos și untul și se călește ceapa la foc mic timp de 5 minute.
  2. Se adaugă usturoiul, ghimbirul, pasta Tom Yum, fulgii de chili și tijele sau pudra de lemongrass și sparanghelul și se călesc ele 1-2 minute.
  3. Se adaugă pudra de curry și curcuma, se amestecă, apoi se adaugă laptele de cocos și apa și se amestecă bine.
  4. Se pun bucățile de pește și fructele de mare, se condimentează cu sare (nu foarte multă) și se acoperă cu un capac. Se fierbe acoperit 5-7 minute, se ia capacul și se mai fierbe 7 minute sau până când este gata peștele. Dacă aveți bucăți mici de pește, scădeți timpul de gătire.
  5. La final, se presară cu coriandrul/ pătrunjelul tocat mărunt.
  6. Se servește alături de o garnitură de orez, dar noi l-am servit ca niște români adevărați, cu o salată de varză bună…nu de alta, dar seara nu mâncăm carbohidrați de genul orezului, pastelor etc.

N-au mâncat thailandezii în viața lor curry cu salată de varză, sunt ferm convinsă, dar nici că știu ei ce pierd! Ia să patentez eu combinația asta! :))

04.JPG

 

Cu drag,

La Gourmandise MousseAdina

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s