Aceasta este a nu știu câta reteță de supă de roșii pe care o fac. Am încercat zeci de combinații și revin mereu cu drag la varianta simplă, fără complicații, fără timp pierdut, fără deranj în bucătărie. Aveam prin frigider multe roșii bune, de țară, super bio și eco – că tot e așa trendy -, aromate și gustoase, dar puțin trecute pentru salate crocante, zero chef de orice, așa că nu am vrut să le pierd esența și am pus de-o supă de roșii căci nu știu când mă mai întâlnesc cu această aromă demențială. La vară, probabil, din nou. Până atunci, însă, am vrut să mai creez o amintire culinară plăcută și nepretențioasă. Pe lângă roșiile minunate am mai avut trei mega aliați: usturoiul aromat, uleiul de măsline IONIS cu busuioc și crutoanele de la Pain Plaisir.
Ingrediente (4 porții):
- 1,2 kg roșii
- 8 căței de usturoi
- 50 ml ulei de măsline IONIS cu busuion
- 1 mână plină de busuioc proaspăt
- 300-450 ml supă de legume (în funcție de roșiile folosite și densitatea dorită)
- Sare și piper după gust
- 1 lg de zahăr brun
- 1/2 lgț Harissa (opțional)
- Crutoane de pâine
Mod de preparare:
- Cuptorul se preîncălzește la 200°C.
- Roșiile se spală și se taie în 6. Se pun într-un vas termorezistent.
- Se aruncă peste ele cățeii de usturoi curățați și zdrobiți cu o lovitură de cuțit, busuiocul, harissa, uleiul de măsline și supa de legume. Se condimentează cu sare și piper.
- Se introduce vasul la cuptor cca 40 de minute, până când roșiile sunt bine moi.
- Se toarnă apoi tot amestecul în bolul unui blender puternic sau în Thermomix, se adaugă zahărul și se mixează până ajunge la consistență cremoasă.
- Se servește caldă, cu crutoane bune, câteva picături de ulei de măsline și vlăstari.
- Este o rețetă simplă, dar foarte gustoasă!
Cu drag,
La Gourmandise MousseAdina