”Bucătăria este o formă încătușată – într-un spațiu și timp – date de energia și voința unui artist devenite stil. Bucătarul este sculptor de timp ce și-a luat drept pretext materia. Ceea ce îl condamnă la efemer”. (Michel Onfray)
Vă spuneam acum câteva zile, pe platformele de socializare, că tot ceea ce învăț acum în materie de bucătărie, la cursurile de gătit în stil italian la care particip, va fi transpus în rețete delicioase pe blog. Așa cum știți deja, bucătăria mediteraneeană nu are nicio legătură cu cea franțuzească când vine vorba despre complexitatea preparatelor. Este relativ simplă, cu ingrediente la îndemână, dar, mai ales, cu foarte mult gust. Gust extraordinar. Nu spun că nu există și preparate mai complexe, căci există, însă principiile care o definesc sunt: simplitate și gust.
Rețeta de astăzi este una extrem de ușoară, care poate fi făcută la fel de gustos de oricine. Secretul reușitei ei este însă stocul de pește care poate fi făcut și el acasă. Apoi, ca la orice preparat italienesc, calitatea materiei prime nu este negociabilă. Reușita acestei simplități a bucătăriei din Italia are și ea un mare secret: ingrediente de cea mai bună calitate. Folosindu-le pe acestea, mâncarea nu are cum să nu iasă bună. Acestea fiind mărturisite, haideți să trecem la treabă!
Ingrediente și mod de preparare (2 porții):
- 40 ml ulei de măsline extravirgin cu ardei iute
- 6 căței medii de usturoi (tocați mărunt)
- 1 ceapă roșie medie (tocată mărunt)
- 1 legătură de pătrunjel (tocat mărunt)
- 12 bucăți de midii proaspete sau pasteurizate
- 6 creveți mari
- 10 inele de calamar sau 6 bucăți de baby calamar (tăiate fâșii)
- 1/2 file de doradă/ lup de mare/ biban de mare/ 100 gr somon (la alegerea voastră)
- 200 ml vin alb
- 4 linguri bune de passata di pomodore (pastă de roșii)
- 6 polonice stoc de pește
- Sare și piper după gust
- Pentru crutoane: 2 felii mari de pâine+1 cățel de usturoi+ulei de măsline extravirgin
Mod de preparare:
- Feliile de pâine se freacă cu usturoi, se stropesc cu ulei de măsline și se dau la cuptor pe funcția grill până când sunt rumenite. Opțional, pentru un aspect mai interesant, se decupează cu un cerc de inox de 8 cm.
- Usturoiul, ceapa și pătrunjelul se călesc în uleiul de măsline. Se condimentează cu sare și piper.
- Se adaugă fructele de mare și se gătesc până își schimbă culoarea, iar midiile se deschid frumos (dacă sunt proaspete).
- Se stinge cu vin, se dă focul tare și se lasă la evaporat.
- Apoi, se adaugă passata di pomodore și se dă un clocot.
- Se adaugă stocul de pește și bucățile de pește și se lasă să dea câteva clocote bune.
- Se servește fierbinte alături de crutoanele de pâine.
Cu drag,
La Gourmandise MousseAdina