Ispite dulci de toate felurile

Budincă de orez exotică

Vă zic sincer că punctul de pornire al acestui desert a fost ”sticky rice with mango”, dar pentru că nu am găsit pe niciunde în aceste zile orezul potrivit pentru acest minunat desert thailandez, am modifcat toată chestiunea și am creat o nouă rețetă tare gustoasă și vă zic, este cu totul altă treabă această budincă…unde mai puneți că este și de post sau vegană, depinde de unghiul din care priviți.

Faptul că am folosit lemongrass i-a dat desertului o aromă trăznet, iar jeleul de mango și mango proaspăt au făcut echip tare bună cu orezul.

Acum, să vă spun drept, cu orezul n-am prea nimerit-o. Am avut un orez grecesc pentru budinci care n-a vrut să fiarbă de nicio culoare. Rețeta va trebui, așadar, adaptată la orezul pe care îl folosiți. Am folosit tehnica risotto-ului, așa că am adăugat lapte călduț pe măsura ce cantitatea anterioară era absorbită de orez.

01Ingrediente (2 porții):

Budinca de orez:

  • 90 gr orez
  • 300 ml apă plată
  • Cca 600 ml lapte de cocos
  • 1 baton de lemongrass (tăiat bucăți și lovit cu cuțitul)
  • 100 gr zahăr tos

Jeleul de mango:

  • 100 gr piure de mango
  • 20 gr glucoză lichidă
  • 20 gr zahăr tos
  • 2 gr pectină NH
  • 1 linguriță zeamă de lămâie

Pentru decor: cubulețe de mango, frunze de mentă, flori comestibile (http://www.eldorplant.ro/)

Mod de preparare:

Budinca de orez:

  1. Orezul se spală bine, apoi se pune la fiert în apă până ce aceasta este absorbită.
  2. Se adaugă 200 ml lapte de cocos, zahărul și lemongrass-ul, se lasă să fiarbă la foc mic amestecând continuu; când laptele este absorbit, se mai adaugă 200 ml și se fierbe în continuare. Se repetă operațiunea cu ultima parte din cantitatea de lapte. Se poate scădea sau suplimenta cantitatea de lapte în funcție de orezul folosit.
  3. Când este gata, se scot bucățile de lemongrass, se repartizează budinca în pahare și se lasă la răcorit.

Piureul de mango:

  1. Zahărul se amestecă cu pectina NH.
  2. Într-o crăticioară, se pun piureul de mango și glucoza și se dă la foc (mic). Când  atinge 45°C, se adaugă în ploaie amestecul de zahăr și pectină, se aduce la punctul de fierbere, se adaugă zeama de lămâie și se lasă la fiert 2 minute.
  3. Se distribuie în mod egal peste budinca de orez care se dă la rece câteva ore.
  4. La servire, se taie mango brunoise și se pun bucățile din fruct în paharul cu desert. Se decorează cu mentă și flori comestibile.
  5. Este un desert delicios care duce cu gândul la vacanță….în Thailanda!

Sfat: Dacă nu aveți pectină, aceasta poate fi înlocuită cu puțin amidon amestecat cu apă. Nu va avea însă aceeași consistență. Se poate folosi și gelatină, 1 gr ar fi suficient (atunci, însă, desertul nu mai este de post/ vegan). La nevoie, se poate procesa mango proaspăt la mixer, desertul ar rămâne natural, fără alte artificii de cofetărie cu fițe :).

03

Cu drag,

La Gourmandise MousseAdina

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s