La noi, în Ardeal, aceasta este o prăjitură; în alte locuri i se spune plăcintă cu brânză, dar oricum i-am spune tot delicioasă rămâne. De fapt, este una dintre cele mai delicioase prăjituri de casă care mi-a marcat, cu drag, copilăria. Era un clasic al mătușii mele, dar și al nostru. Se face destul de repede și încântă multe gusturi. Uneori, mi se face poftă de prăjiturile pe care le știu încă din vremuri când nu gânguram, mirosul și gustul lor punându-și amprenta pe memoria gurmandă pentru totdeauna. Eu nu știu nici cum o făcea mătușa mea (ale cărei rețete sunt în căni și linguri, aproape de neconceput pentru mine, un cofetar fixist), nici rețeta mamei mele care depășește orice imaginație: totul se pune ”după ochi”. Așa că mi-am creat propria rețetă și am adus un plus: gemul de gutui primit de la socrii mei, care este atât de delicat și parfumat, încât m-am gândit că poate completa un gust deja consacrat.
Ingrediente (tavă de 35×25 cm):
Aluatul fraged:
- 400 gr făină albă 000
- 150 gr untură de porc
- 1 ou întreg mărime M + 1 gălbenuș
- 50 gr zahăr pudră vanilat
- 100 ml lapte călduț
- 13 gr drojdie proaspătă
- 10 gr zahăr tos
- 1 praf de sare
Umplutura de brânză:
- 800 gr brânză de vaci bine scursă
- 120 gr ouă întregi
- 40 gr griș
- 100 gr zahăr tos
- 20 gr zahăr vanilat
- 30 gr smântână grasă
- 80 gr unt topit și răcit
- 2 lgț coajă rasă de lămâie
- Esență de vanilie
- 100 gr stafide aurii*
- 6 linguri pline de gem de gutui
Decor: Zahăr pudră vanilat, trandafiri comestibili
*Stafidele se pun la înmuiat minim 1 oră, într-un sirop făcut din 300 ml apă+100 gr zahăr (date în clocot). Apoi se scurg.
Mod de preparare:
Aluatul fraged:
- În laptele călduț se dizolvă zahărul tos, apoi drojdia. Se amestecă bine și se lasă într-un loc cald pentru 20 de minute până formează spumă.
- Restul ingredientelor se pun în bolul unui mixer cu cârligul de frământare atașat.
- Când drojdia s-a activat, se toarnă amestecul peste celelalte îngrediente și se mixează până când se obține un aluat compact.
- Se acoperă cu folie alimentară și se dă la rece 1 oră.
Umplutura de brânză:
- Se pun într-un bol încăpător toate ingredientele, mai puțin gemul de gutui, și se amestecă bine.
Asamblare:
- Cuptorul se preîncălzește la 180°C. Tava se unge cu ulei și se tapetează cu hârtie de copt.
- Aluatul rece se împarte în două părți egale, iar una dintre ele se întinde pe dimensiunea tăvii și se așază în aceasta.
- Se unge cu gemul de gutui, se toarnă umplutura de brânză și se nivelează.
- Cealaltă parte de aluat se întinde mai gros puțin și se taie fâșii care se pun (ca niște gratii) deasupra umpluturii de brânză.
- Se coace 40 de minute, apoi se scoate și se lasă la răcit complet în tavă. Se dă la rece câteva ore bune sau peste noapte, iar apoi se porționează. Se pudrează cu zahăr pudră și se decorează cu trandafiri comestibili de la http://www.eldorplant.ro/.

Cu drag,
La Gourmandise MousseAdina