Aperitive sau fingerfood, Paste și alte cereale

Budincă de tagliatelle cu brânză și guanciale

Preparat cu iz de copilărie….Am crescut cu combinația de paste cu brânză, acest preparat fiind un clasic în palmaresul de bunătăți al mamei mele. Fie că era budincă mai sofisticată, la cuptor, fie că învârtea niște lăști cu brânză de vaci și bacon sau slăninuță ușor prăjită sau, și mai și, o budincă de macaroane pe post de desert, cu stafide și zahăr. Of, ce nebunie iese din câteva ingrediente la îndemână, fără prea mult timp investit sau tehnici complicate de-ale bucătăriei! Eu vă prezint, astăzi, rețeta recent făcută, absolut improvizată, la o cină când intrasem în pană de idei și nici nu eram dornică să inventez apa caldă (he-he)! Servirea budincii în varianta fine-dining mi s-a părut o idee prea mișto pentru a nu o încerca, așa că, demonstrez, cu această ocazie, că o straie de sărbătoare, elegantă, duce același produs la un alt nivel. Am ornat felia delicată de budincă cu smântână foarte grasă.

Ingrediente (am folosit un vas oval de yena de 28×24 cm, rezultând cca 10 porții serioase, nu de fine-dining ca în fotografia de prezentare):

  • 500 gr tagliatelle (fierte al dente în apă cu sare)
  • 600 gr brânză grasă de vaci
  • 200 gr telemea
  • 100 gr guanciale
  • 7 ouă L
  • 400 gr smântână grasă (32%)
  • 50 gr unt 82%
  • 2 linguri de pătrunjel tocat mărunt
  • Sare, piper negru proaspăt măcinat

Mod de preparare:

Cuptorul se preîncălzește la 180°C. Vasul yena se unge generos cu unt. Guanciale tăiat cubulețe se rumenește în tigaie fără grăsime (va lăsa el suficientă grăsime). 5 ouă se bat cu 200 gr smântână, sare și piper. Într-un vas încăpător, se amestecă pastele fierte al dente cu guanciale plus grăsimea lăsată la prăjire, brânza de vaci și telemeaua, amestecul de ouă și pătrunjelul. Se toarnă în yena și se nivelează. Se aruncă ici și colo bucățele de unt. Celelalte 2 ouă + 200 gr smântână se amestecă bine și se toarnă uniform peste paste. Se coace timp de 25 minute la 180°C, iar în ultimele 10 minute la 200 °C, preferabil cu funcția grill dacă se poate, astfel, budinca se va rumeni frumos la suprafață. Atenție, totuși, să nu se ardă, stați cu ochii pe ea :). Se consumă caldă, dar este minunată și rece, ca aperitiv.

Cu drag,

La Gourmandise MousseAdina

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s